Archive

Posts Tagged ‘Vedmediuk’

Tomaşevschi este noul campion european

March 19th, 2009 2 comments

Campionatul European ediţia a X-a s-a încheiat cu victoria lui Evghenii Tomaşevschi
din Rusia, care a totalizat cu 8 puncte din 11 posibile. Marele trofeu i-a
revenit lui Tomaşevschi după ce în tie-break-uri el a reuşit să depăşească 11
şahişti care totalizau cu acelaşi punctaj. Marele maestru Viorel Bologan, care avea
şanse foarte mari să urce pe podium, a totalizat pe locul 23, la o diferenţă de
numai jumătate de punct de câştigătorul competiţiei. Şahistul moldovean a demonstrat
o performanţă de 2710, el având elo 2687 şi şi-a ridicat raitingul cu aproape 4
puncte.  Din 11 runde disputate Viorel
Bologan a totalizat cu 7,5 puncte, dintre care 5 victorii, 5 remize şi doar o
singură înfrângere în meciul cu polonezul Mateusz Bartel 2594 care s-a clasat
pe locul 17. O evoluţie bună la europenele curente a demonstrat-o şi marele maestru
Dmitrii Svetuşchin care a totalizat cu 7,5 puncte, la fel ca Viorel Bologan, şi
s-a situat pe locul  32. Deşi nu a avut
un start prea reuşit, Dmitrii Svetuşchin a reuşit să se mobilizeze acumulând în
ultimele 4 runde decisive 3,5 puncte. Din păcate, în meciurile din tie-brake Dmitrii
Svetuşchin a ratat calificarea la Campionatul Mondial, el fiind învins cu 1,5
la 0,5 de rusul Nikita Vitiugov 2687. O situaţie inversă a avut loc la marele maestru
Viorel Iordăchescu, care a debutat cu dreptul la acest campionat, însă în clasamentul
final s-a clasat doar pe locul 69. Şahistul moldovean a suferit înfrângere în
ultima rundă la Boris Savcenco 2654 din Rusia, şi astfel a totalizat cu 6,5
puncte. Victoria din partida finală avea să-l poziţioneze pe Viorel Iordăchescu
de rând cu Viorel Bologan şi Dmitrii Svetuşchin. Campionul naţional din 2009,
Serghei Vedmediuc, care a participat pentru prima oară la un campionat european,
a demonstrat o performanţă de 2564, ceea ce înseamnă cu 150 de puncte mai mult decât
raitingul său 2414. Maestrul internaţional moldovean a încheiat competiţia pe
locul 116 cu un total de 6 puncte, adăugând circa 20 de puncte la elo. În campionatul
european masculin, care s-a desfăşurat între 5 şi 19 martie curent în Budva,
Muntenegru,  au participat 306 cei mai
valoroşi şahişti de pe continent.
www.chessfederation.md

Site-ul oficial al turneului http://www.eurobudva2009.com/

Foto http://www.eurobudva2009.com/

Pentru clasament final accesaţi
http://www.chess-results.com/tnr18224.aspx?art=1&rd=11&lan=1&flag=30&m=-1&wi=1000

Elena Pârţac

Bologan are şanse teoretice să cîştige Campionatul European

March 17th, 2009 No comments

După disputarea a zece runde la Campionatul European Individual, Viorel Bologan este la doar jumătate de punct faţă de plutonul de lideri, astfel că teoretic el poate pretinde la primul loc. Bologan a remizat în runda a 9-a cu Constantin Lupulescu, iar în runda a 10-a l-a învins pe şahistul din Israel, Alexander Huzman(2603). Astfel, cu 7 puncte din 10 posibile, Viorel Bologan este al 18-lea, în timp ce nouă şahişti au cîte 7,5 puncte şi împart primul loc.

Viorel Iordăchescu a remizat în runda a noua cu rusul Pavel Anisimov(2488), iar în a zecea rundă l-a învins pe israelianul Ido Porat (2354). La moment, Iordăchescu totalizează 6,5 puncte şi este al 43-lea în clasament.

Dumitru Svetuşchin de asemenea a acumulat 1,5 puncte în rundele 9 şi 10 şi are la moment 6,5 puncte, dar este al 49-lea înainte de ultima rundă. Serghei Vedmediuk a obţinut doar o remiză în aceste runde şi cu 5 puncte este al 138-lea.

În runda decisivă, Viorel Bologan îl va întîlni pe Rauf Mamedov din Azerbaidjan (2638), iar Viorel Iordăchescu îl va întîlni pe Boris Savcenco din Rusia (2654).

Mai multe detalii pe http://www.eurobudva2009.com/eng.htm

Viorel Bologan a învins în runda a 8a şi este la un punct de liderul CE

March 15th, 2009 No comments

În runda a 8a a Campionatului European la Şah Individual, Viorel Bologan l-a învins cu albul pe marele maestru din Belarus, Jigalko Serghei(2597) şi acumulează în prezent 5,5 puncte. Astfel, şahistul moldovean a urcat pe poziţia a 31-a şi este la doar un punct de liderul Ernesto Inarkiev din Rusia.

Ceilalţi moldoveni de asemenea şi-au îmbunătăţit poziţia în clasament, astfel că Viorel Iordăchescu este al 63-lea, cu 5 puncte, Dumitru Svetuşchin cu acelaşi punctaj este al 82-lea, iar Serghei Vedmediuc a intrat în primii 100, cu 4,5 puncte, fiind în prezent al 97-lea. În runda a 8-a, Viorel Iordăchescu a remizat cu titratul şahist Serghei Tiviacov din Olanda (2685), iar Dumitru Svetuşchin şi Serghei Vedmediuc au repurtat victorii în faţa rusului Daniil Lintcevschii(2481) şi a croatului Ante Saric(2514).

În runda a 9-a, Viorel Bologan va întîlni pe MMI Lupulescu Constantin din România.

Pace între Vioreli la Campionatul European

March 13th, 2009 No comments

Duelul celor doi Vioreli: Bologan şi Iordăchescu, din runda a şaptea a Campionatului European la şah s-a încheiat la egalitate. Astfel, ei au la activ cîte 4,5 puncte şi ocupă respectiv locurile 44 şi 69.

Dumitru Svetuşchin a remizat cu slovenul Skoberne Jure(2489) şi cu 4 puncte ocupă locul 133. Serghei Vedmediuc de asemenea a remizat, jucînd în compania francezului Maze Sebastian(2578). Cu 3,5 puncte la activ, Vedmediuc este al 148-lea în clasamentul general. Au mai rămas de jucat 4 runde. Mai multe detalii găsiţi pe pagina oficială http://www.eurobudva2009.com/eng.htm

După şase runde, Viorel Bologan are 4 puncte la activ, la Campionatul Europei

March 12th, 2009 No comments

Viorel Bologan a înregistrat pînă la acest moment un rezultat de trei victorii (Iulian Sofronie, România, 2471, prima rundă; Eltai Safarli, Azerbaidjan, 2564, a doua rundă şi Maslak Konstantin, Rusia, runda a şasea), două remize (Marin Bosiocic, Croaţia, 2578, runda 3 şi Vasilii Iemelin, Rusia, 2578, runda 4), iar unica înfrîngere a suferit-o în runda a 5a în faţa lui Mateusz Bartel din Polonia(2594).
După şase runde, Bologan ocupă locul 44, cu o performanţă de 2679 puncte, ceea ce este comparabil cu nivelul raitingului Elo curent al său(2687). În runda a 7a, astăzi, Bologan îl întîlneşte pe compatriotul său Viorel Iordăchescu(2584).

Pînă la runda a 7a, Viorel Iordăchescu de asemenea a acumulat 4 puncte, reuşind două victorii(Zdenko Plenkovic, Croaţia, 2354 şi Misa Pap din Serbia, 2469) şi patru remize. Performanţa demonstrată de Iordăchescu este de 2614 puncte, ceea ce este peste nivelul raitingului său actual.

La Campionatul European Individual la Şah din partea Moldovei mai participă şi Dumitru Svetuşchin care are 3,5 puncte la activ, după şase runde. El i-a învins pe Sande van Eijk(Olanda, 2355) şi pe Vasif Durarbeili(Azerbaijan, 2439). De asemenea, Svetuşchin a mai remizat în trei partide şi a suferit o înfrîngere în runda a doua, de asemenea de la un polonez, Leniart Arcadiusz(2360). În runda a şaptea, şahistul moldovean îl va întîlni pe slovenul Jure Skoberne(2489).

Al patrulea moldovean, campionul naţional la şah, Serghei Vedmediuc, şi-a făcut debutul la Campionatul European şi după şase runde înregistrează un rezultat de 3 puncte din şase posibile. El a reuşit să învingă de două ori (Miodrag Ceranic, Muntenegru, 2135) şi Valeri Neverov(Ucraina, 2560), dar în alte două partide a remizat şi a suferit două înfrîngeri.

Locul ocupat la moment de Dumitru Svetuşchin este 122, iar pentru Serghei Vedmediuc este 148, din totulul de 306 participanţi. Menţionăm că în cadrul campionatului se vor disputa 11 runde, iar lider la moment este Ernesto Inarkiev din Rusia, cu 5,5 puncte la activ.

Serghei Vedmediuk, Campion naţional

February 3rd, 2009 No comments

Recent, la Clubul Republican de şah şi joc de dame s-a încheiat Campionatul naţional la şah masculin, liga superioară. Competiţia a întrunit 14 protagonişti. S-a jucat în sistem de rotaţie, în total fiind programate 13 runde. Lupta a fost strânsă, intransigentă, învingătorul fiind cunoscut abia după epuizarea ultimei runde. Astfel, campion a devenit maestrul internaţional Serghei Vedmediuk din Chişinău, care a totalizat 9 puncte din 13 posibile. Acelaşi număr de puncte a acumulat favoritul principal al competiţiei, marele maestru Vasile Sanduleac, din Bălţi, dar coeficientul acestuia a fost inferior. Locul trei i-a revenit talentatului şahist din Tighina Vladimir Hamiţevici din Tighina, cu un total de 8,5 puncte.
Următoarea competiţie naţională importantă „Cupa Preşedintelui” se va desfăşura la Chişinău în perioada 15-25 februarie.